miercuri, 31 iulie 2013

Feteasca Neagră

       Mă simt intru cȃtva, ȋncurcată apucându-mă de scris, poate că mi-am pierdut îndemânarea de la atâta fier, lemn și sticlă. Ba parcă, mi-ar poruncii cineva, să mă avântur în pahar și să-mi dau drumul la limbă. Nu! La naiba, eu am nevoie preludiu, pentru a mă putea exprima, la nivelul meu aristocratic. Ori cum vreau eu, ori deloc. Nu sunt un pișat de 10 lei, pe care să-l vâri în pahar, măi tembelule. Degeaba mă tot presezi, că nu vei scoate nimic de la mine, decât 750 ml de dezamăgire.
       Dar totuși cine sunt eu? nu vă grăbiți să întrebați naratorul, este la fel de habarnist ca și voi. Poate ar fi mai de folos, să mă întreb despre patimile mele, decât despre faptele vieții mele.Ciclul vieții mele, îl știm cu toții, sunt supusă nașterii și inevitabil morții. Sunt febrilă, nărăvașă, țigancă decadentă și o doamnă aleasă, doar cu cei ce se obosesc, să vadă mai departe, de dimensiunea mea profană, cărnoasă. Iubesc să intru în acest dans hipnotic, în care sunt vânată și transfigurată într-o fărâmă de viață de om.
       Ca să nu va lungesc agonia flăcăilor, sunt Feteasca Neagră ( grijă mare la impostoare ). Am să mă prezint vouă, în doi ani diferiți și în trei ipostaze de sine stătătoare. Însă nu am venit sigură, ci alături de mult-bârfită Tămâioasă Românească. Ea este o artistă, catalogată, ca fiind de-un orgoliu infernal. Cică, de câte ori își face apariția, se uită-n jur ca să priceapă, dacă vre-un băietan din public îndrăznește să n-o recunoască. Inițial, băietanii se-apropie din curiozitate, însă văzându-se prinși în parfumurile amețitoare, apropierea capătă o frecvență de viciu.
       Dar să revenim, la mine: am fost crescută, într-un"cartier" sărăcăcios din Dealu Mare, sărăcăcios pentru că solul din care m-am hrănit, era din calcar, cretă, piatră. Ve-ți spune că am devenit mai puternică, călită...poate aveți dreptate. Cu toate că solul este cum v-am spus, de soare nu am dus lipsă. Cocoțată pe colina Istriței, zilnic mă scălda Domnul în văpaie fierbinte de miere cerească. 
Nu vreau să mă plâng, dar acoperiș deasupra capului nu am avut niciodată, nici că mi-ar fi trebuit, noapte de noapte, luna și stele mi-au fost acoperământ. De multe ori însă am suferit, de pe urma ploilor, secetei și bolilor-dăunătorilor aferenți, precum și din pricina grindinei devastatoare. Poate că nu e bine, că sunt atât de săracă, dar nici să ai tot ce-ți trebuie nu e bine. Strămoșii mei, erau mai săraci și mai fericiți, pentru că rămâneau în contact cu natura.
       Privirea mea e arzătoare, ochii de catifea, iar carnația vișinie. În ipostazele din 2012, predomină violetul, iar în cea din 2009 cărămiziul. În prima ipostază(2012), sunt proaspăt ieșită din butoi de stejar românesc de 225 de litri, la a doua trecere. De îndată ce vei îmbuca din mine, îmi vei simții vigoarea febrilă, dar mai-nainte ai să te apropii de mine, iar aromele mele intense, de scorțișoară, piper, curry și vișinată, au să te facă să mă vrei în pieptul tău de mai multe ori. Iar eu voi veni de fiecare dată, cu câte ceva în plus, fie că e mentă sau coajă de portocală. Gura am să ți-o atac, blând, am să te las să-mi guști din voluptate, din coapsele-mi rotunde și dulci, apoi vei visa la ciocolată, magiun de prune, scorțișoară și vișină. Sunt puternică, te vei simții tot mai atras de mine, vei vrea să devii neatent, însă îți recomand să ai rațiunea și vigilența la îndemână, pentru mine 15 grade alcoolice, înseamnă o fetișcană de rând, eu am fost lăsată la supra-coacere, știu ce înseamnă zahărul și deshidratarea și forța pe care o capeți prin acest regim ascetic.
       Ce-a dea doua ipostază, mă găsește proaspăt dezgolită din protectorul butoi de stejar, care spre deosebire de cel menționat anterior, este nou. La vedere sunt la fel de prețioasă, însă spre deosebire de sora mea, care și-a păstrat tipicitatea cu capul sus, eu din conviețuirea cu lemnul nou, am căpătat arome de vanilie și ciocolată albă, precum și o scorțișoară mai accentuată. În timp, vei vedea că o voi depășii, ca și complexitate. Infruptandu-te din mine, gura ta va devenii sclava corpolenței mele, elegante și năbădăioase, vei fi intrigat de aceste contraste precum și de nota pură de cireașă amară.
       Ultima ipostază și cea dintâi întrupare, mă găsește matură, cu straie cărămizii. Aromele mele nu mai sunt, obraznice, ci sunt decadente, cu toate că abundă în caramel, gem de vișine, scorțișoară și amaretto. Eu nu mă mulțumesc doar să-ți ademenesc papilele, trebuie să-ți cuceresc fiecare petic de carne și să-mi las amprenta de vigoare și armonie asupra fiecărei biete celule.
       Aș fi vrut să-și așterne gândurile și Tămâioasa, dar e prea orgolioasă, pentru a contura un articol în comun cu mine, așa că rămâne pe următoarea dată. 

Partea II : http://dariuswine.blogspot.ro/2013/08/tamaioasa-romanesca.html


duminică, 7 iulie 2013

Schimbarea la faţă a Cotnari-ului.

       Ce e Cotnari-ul? Este o podgorie, din regiunea viticolă, Moldova. În viziunea unora, este un soi de strugure nobil, un prenume, pentru cei mai mulţi este un producător, nu o podgorie, sau mai bine zis este ceva ce le-nsumează pe ambele. Am auzit despre Cotnari, ȋncă de pe vremea băncilor gimnaziului, despre "Grasa" ce aduce fericire şi bucurie, pentru că Grasa, era dulceagă, era paradoxal de suplă şi inexpresivă, şi cu toate că era cald afară, ea nu mirosea a sudoare prelinsă pe clisă de om. Obiectiv vorbind, Grasa pentru noi şi restul, era euforie şi "avioane".
       Acum să lăsăm la o parte această introducere, ȋn ditamai cultura vinului din Romania, şi să trecem la un episod, ce duce la normalizare. Vorbesc de Casa de vinuri Cotnari, un producător ce deţine 350 ha de vita-de-vie, ȋn podgoria Cotnari. Ce ȋmi place mie la nebunie, la ei, este că viile lor ştiu să vorbească doar pe limba, Feteştii Negre, Tămâioasei Româneşti, a Grasei de Cotnari, şi a incă câtorva soiuri de sorgine românească. Deviza aceasta: fără soiuri internaţionale, doar româneşti, momentan mi se pare extraordinară, cu toate că in viitor când viile şi vinurile vor căpăta ceva maturitate si notorietate, soiurile internationale, vor fi cele care in cupaj cu cele autohtone, vor deschide noi drumuri, in acele vremuri viitoare.
       În prezent cei de la Casa de vinuri Cotnari, ne ademenesc cu 2 game de vinuri premium şi anume: Cotnari Domenii şi Cotnari Colocviu. Personal cred că, felul ȋn care au fost branduite( atât numele cât şi etichetele) cele 2 game, nu se ridică la nivelul de calitate al vinului, şi ȋmi dau impresia că au fost pripit conturate. 
      Dar să trecem la vinuri şi la ce mi-au spus ele.


Colocviu la Atena -  Fetească Albă, DOC-CT, sec. 2011
       Nas: Echilibrat, timid şi proaspăt, cu arome de tei, grapefruit, iarbă, măr verde.
Gust: Vine ȋn continuarea nasului, aducând catifelare, corpolenţă dar şi o usoară lipsă de aciditate. Aşezate şi fine, apar notele de citrice şi cremene. Mi-a plăcut acesta Fetească Albă.
5 stele din 7


Colocviu la Moscova - Grasă de Cotnari, DOC-CT, sec. 2011

       Nasul iniţial, miroase a gaz metan, dar dispare după o aerisire accelerată. Odată ce se mai ȋncălzeşte şi se aeriseşte, vinul alinează mere, pere, struguri şi ceva fum. Grasa este onctuoasă, dublată de minerale, este darnică, aduce note de măr verde, carcei de viţă, pepene galben şi jeleu de fructe tropicale. La inceput a semănat prea tare cu un Riesling de Rhin. În condiţii optime de servire, punctajul ar fi fost mai mare, cu siguranţă.
5 stele din 7



Colocviu la Roma - Tămâioasă Românească, DOC-CT, sec. 2011

       Are o culoare frumoasă, galbenă cu tente verzui. Nasul este foarte parfumat, cu arome intense de tei, miere, zmeura, ananas. Tămâioasa, are un corp superb, bine lucrat, cu o aciditate crocantă, gust delicat şi arome de piersică şi ananas. Post-gust mediu, picant. Ce nu mi-a plăcut este nota de parfum comercial din nas, parcă aş avea o cămaşă Liuii Viuiton, ce stă strâmt ca naiba pe mine.
       I-aş fi dat 5 stele si jumatate din 7, poate peste incă 1 an de sticla. Acum tot 5 stele din 7 si pentru Tămâioasa Românească SEC ( felicitari pentru această abordare, care nu e tocmai floare la ureche pentru oricine, asta sună şi pentru Grasă )


Domenii - Busuioacă de Bohotin, DOC-CT, demi-sec, 2011

       Culoare: Cuprica, trandafirie, ştearsă.
Nasul: Fad, cu arome de căpsuni, mere verzi si trandafir. Gust: Se prezintă foate dulce şi proaspăt, parcă ar fi un amalgan de fructe exotice, insă dulceata aceasta impiedică exprimarea clară a notelor. 2012-le Insă a venit cu un nas mult mai proaspăt, mult mai clar şi plin de fruct şi floare.
5 stele din 7


Colocviu la Paris - Busuioacă de Bohotin, DOC-CT, sec, 2012

       Culoare, roză de coajă de ceapă. 
Nasul la ȋnceput te ȋnţeapă, apoi demarează cu arome de capşună supra-coaptă, lychee, busuioc şi ananas.
Gustativ, este plin, proaspăt, cu note de citrice, grapefruit, incă este prea crud. Post-gustul este lung şi acid.
5 stele şi jumatate din 7

Album foto aici: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.545044722220193.1073741829.323490934375574&type=1







luni, 1 iulie 2013

Cronica de pivnita #6: Malbec

       Cu toate ca e din 2007 si sta de vreo 4 ani, in crama, cu toate ca l-am cumparat de la Real, la vremea respectiva, pe o suma modesta, Malbecul acesta de la Monte Elena, sta inca in picioare, e decent, a si capatat un timid buchet de sticla.
      Este originar din cea mai mare regiune a Argentinei si anume Mendoza. Din culoare si-a pierdut putin cu trecerea timpului, roseata capatand o nuanta caramizie, nimic serios. Nazal este expresiv, copt, avand un profil aromatic variat, ce alatura murelor, cireselor amare, magiunului de prune si ciocolatei, pielea si tarhonul. Gustativ, este suculent, moale, cu o prezenta tanica inca sustinuta, dublata de un atatc jovial. Aromele intalnite pe plan olfactiv, le regasim partial si la nivelul papilelor, insa aici, mai avem note calde de piper, mure si bomboane cu menta. Finish-ul este plin, de durata si aduce a gris cu lapte si prune uscate.
      Una peste alta, este un Malbec bine facut, fara pretentii de gentleman.

5 stele si jumatate din 7