marți, 10 septembrie 2013

Un Sauvignon Blanc, exuberant și intens.

       Bună dimineața. Știu că pentru mulți faptul că mă apucă pofta de vin, la 7 dimineața, e ceva cel puțin neobișnuit, dacă nu de-a dreptul straniu. Vinul bun și setea de nou, la propriu și la figurat se împreunează perfect.
       Vinul de astăzi, e un Sauvignon Blanc, însă nu autohton, iar dacă ați băut doar Sauvignon Blanc ieșit de pe plaiurile mioritice, uitați de el. Și nu pentru că ar fi mai rău, decât cel de Noua Zeelandă, pe care vi-l aduc eu, ci pentru că e vorba de o experiență hedonistă complet diferită ( În general cel de Marlborough, dă clasă SB-ului românesc, dacă e să mă întrebați pe mine :) ).
       Inamicul se numește SB Two Peaks originar din Marlborough, Noua Zeelandă, e din 2012 și are 13% alcool. Dansul vinului, dăruiește vederii o culoare eleganță nobilă, de miere de salcâm, aproape transparentă. La nivel olfactiv, e foarte bine structurat, aromele dezvăluindu-se treptat, de la mare la mic, însă fiecare apucă să-și spună părerea. Primul cuvânt îl are soc-ul, floriile de tei, pepenele galben, apoi urmează, grapefruit, fructul pasiunii, unt și miere pe final. Linia elegantă, continuă și la nivel gustativ, unde notele moi de pepene galben copt, nectarine se îmbină armonios cu cele acide, de măr verde și iarbă.
       Post-gustul e un pic prea scurt și nu te poți bucura de arome pe deplin, ceea ce e păcat. Ca asezonare, merge de minune cu un pește gras și nesimțit, piept de pui, terfelit în unt, cu garnitură de broccoli sau ceva paste cu scoici.

Cu dărnicie, ardelenească: 6 stele din 7 
 
 
 

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Dunărea e roșie, văzută din Bulgaria.

       You're no good for me, baby, you're no good for me. Adică, atacul tău perfect rotund, m-a cucerit, însă post-gustul atât de astringet, mi-a tras o palmă, de control. Îmi spui că gustul, va ține pentru totdeauna, dar eu văd că sticla se golește rapid, mai spui că ești și diet-wine, cică caloriile tale nu se pot metaboliza în grăsime, de parcă pe mine m-ar interesa toate acestea.
       E de moment, tu trebuie să-mi alimentezi nebunia și să mă legi la ochii, când încalec marginea prăpastiei. Prezentarea ta e dezarmantă, linile tale îndeamnă la intimitate, aromele coapte de coacăze, mure și prune se întrepătrund vulgar cu cele vegetale de ardei gras și piper verde. Și ca și cum nu ar fi de ajuns, mai adaugi și un strop de ciocolată cu scorțișoară.
       Cu toate că ești un cupaj de Merlot, Cabernet Sauvignon și Cabernet Franc, îmi aduci aminte de o Fetească Neagră de Dealu Mare. Inevitabil, contactul a avut loc, nesătul sunt în preajmă ta, însă rațiunea precum o lesă, mă ține legat, iar tu nu ai decât 750 ml, insuficient pentru a-i face față. Într-un fel noi doi ne asemănăm, pe mine m-au născut Carpații, iar tu fără Dunărea izvorâtă din Munții Pădurea Neagră, nu ai mai fii aici.
       Și gata, episodul se încheie aici, vei rămâne doar o pată roșie, la care mă voi întoarce atunci când pofta, mă va fi acaparat din nou. Vei rămâne o alegere mai mult decât decentă, pentru acei 20 de lei.

 5 stele din 7